1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Evanghelia după Sfântul Matei

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 5

    1. Ați auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.
    1. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt.
    1. Celui care vrea să te judece și să-ți ia tunica, lasă-i și mantaua,
    1. iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de pași, mergi cu el două.
    1. Celui care îți cere, dă-i, și nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu împrumut.
    1. Ați auzit că s-a spus: Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău.
    1. Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută,
    1. ca să fiți fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți.
    1. Căci dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii?
    1. Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare nu fac același lucru și păgânii?
    1. Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.

III. PREDICA DE PE MUNTE

Introducere

Capitolul 5



Despre răzbunare
(Lc 6,29-30)
    38 Ați auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte j. 39 Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; k ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. 40 Celui care vrea să te judece și să-ți ia tunica, lasă-i și mantaua l, 41 iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de pași, mergi cu el două. 42 Celui care îți cere, dă-i, și nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu împrumut.

Iubirea față de dușmani
(Lc 6,27-28.32-36)
    43 Ați auzit că s-a spus: Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău. 44 Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să fiți fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți. 46 Căci dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? 47 Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare nu fac același lucru și păgânii? 48 Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.

 

Note de subsol


j Legea talionului, cunoscută şi la babilonieni (Codicele lui Hammurabi - sec. al XVIII-lea î.C.), este prezentată în Ex 21,23-25; Lev 24,19-20; Dt 19,21. Cazurile se referă la: acte de violenţă împotriva unei persoane, daune materiale şi morale. Principiul pe care se bazează această lege este echivalarea exactă între vină şi pedeapsă, temperând setea de răzbunare, care altfel ar fi fost nelimitată. Isus nu vrea să intre în disputa cazuistică a rabinilor, ci vrea să imprime discipolilor săi renunţarea la dreptul propriu din dragoste faţă de aproapele şi evanghelie.
k Sensul expresiei este: nu răspundeţi celui rău cu o faptă asemănătoare, violenţă pentru violenţă, daună pentru daună, nici măcar pe cale legală (legea talionului), ci fiţi gata să treceţi peste nedreptatea sau jignirea ce vi s-a făcut, renunţând la orice despăgubire, fie la aceea în bani, fie la aceea mai crudă, de a-l vedea pe cel vinovat suferind aceeaşi pagubă.
l Mantaua era pentru orientali o haină din stofă care se purta pe umeri în sezonul ploios şi rece şi era folosită de lumea săracă şi ca învelitoare în timpul nopţii. Pentru aceasta Legea prevedea ca cel care a luat drept garanţie mantaua unui datornic sărac să o restituie înainte de lăsarea serii (Ex 22,26-27; Dt 24,10-13). Tunica era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru bărbaţi), ajungând până la gleznă. De obicei era de culoare albă, se îmbrăca direct pe piele şi se lega la mijloc cu o centură.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro